Ai ajuns la „viziunea de ansamblu”. Te-ai trezit la realitatea că planeta a fost deturnată de un grup mic de psihopaţi ai unei elite conducătoare. Ai aflat despre genocidul pe care l-au planificat şi despre agenda de înrobire a Noii Ordini Mondiale. Vrei să faci ceva în legătură cu aceasta. Astfel, începi să răspândeşti informaţii pentru a-i trezi şi pe alţii, spunându-le ceea ce se petrece de fapt în lume…
Adu-ţi aminte, cu cât este mai mare numărul celor treji care răspândesc adevărul, cu atât mai repede rasa umană poate atinge acea masă critică de indivizi conştienţi care este necesară pentru a se preveni mizeria planificată şi a se co-crea virajul spre transformarea planetară.
Transformarea conştiinţei maselor pentru a apare transformarea planetară trebuie făcută, mai ales că este o situaţie de urgenţă, este o situaţie „faci-sau-mori”.
Cu toate acestea, uneori, a învăţa cum să răspândeşti adevărul către cei ne-treziţi poate fi o datorie dificilă. Modul în care să răspândeşti concret informaţia adevărată este un subiect care nu este suficient dezbătut în comunitatea mass-media alternativă. Totuși, există un număr de modalităţi eficiente pentru a realiza aceasta, prin care se pot evita multe inconveniente.
Păstrați simplitatea
Împărtăşiţi informațiile relevante într-un ritm constant crescător în timp (nu copleșiți, oferind dintr-o dată o cantitate imensă de date), astfel că oamenii vor accepta mult mai uşor „universul” din care veniţi şi vor accepta mai uşor ceea ce veţi spune.
Distingeţi negativiştii
„Măsuraţi“ persoana
Dacă vreţi să aduceți o transformare, atunci urmăriţi să apreciați gradul de deschidere a persoanei căreia vă adresați față de mesajul dumneavoastră. Adică observaţi dacă ea este receptivă la ce aveţi de spus, sau stabiliţi la ce nivel se află trezirea ei (dacă este cazul). Apoi puteți vorbi la un nivel pe care îl va putea înţelege.
Alegeţi un subiect/un domeniu
Mulţi oameni încep procesul de trezire într-un domeniu particular. De exemplu, cel al sănătății. Dacă puteţi împărtăşi un domeniu comun cu cineva care consideră într-un fel că lucrurile nu sunt în regulă acolo, atunci acesta este subiectul prin care se va produce trezirea. Aveți un domeniu anume de cunoaştere pe care îl puteți împărtăşi?
Oferă exemplul tău personal
După cum se spune, fiți transformarea pe care o doriți în lume. Mergeți pe drumul pe care îl indicați, trăiți ceea ce afirmați. De exemplu, dacă militaţi pentru sănătate, atunci practicaţi ceea ce spuneţi, trăind sănătos. Fiți autentic!
Fiți curajos și acționați cu iubire
Puteți să aveți ceva foarte important de spus. Totuși, dacă sunteți furios sau vexat, atunci persoana/persoanele care ascultă pot să nu audă ce aveți de zis, indiferent cât de bine vă argumentați punctul de vedere. Ele doar se vor enerva pe supărarea dvs. Așa încât fiți curajos dacă este necesar, dar urmăriți să oferiți informaţiile cu iubire.
Amintiţi-vă că nu aveți nimic de vânzare…
Puteți prezenta lucrurile după cum urmează: Nu aveți nimic de vânzare. Nu schimbați lumea. Nu puteți schimba pe nimeni. Oamenii nu transformă oameni. Tot ceea ce puteţi face este să prezentaţi o oportunitate cuiva. Şi este la latitudinea acelei persoane dacă ia în considerare şi face ceva cu acea oportunitate şi apoi decide să se transforme.
Întrebările sunt răspunsuri
O modalitate de a răspândi informaţiile adevărate, de a face pe cineva interesat şi conştient este să îi furnizați întrebări. Oferind cuiva întrebări, nu doar este încurajată cercetarea, ci totodată este evitată confruntarea. În loc să se confrunte cu tine, persoana se va confrunta cu întrebarea. Astfel, întrebările servesc răspunsuri în mod indirect.
Vorbiți în cunoștință de cauză!
Fiți pregătiți să oferiți răspunsuri în cunoştinţă de cauză. Un răspuns bine argumentat aduce încredere şi curaj.
Răspândiți informaţii scrise…
Există multe site-uri sau blog-uri care pot fi folosite pentru a răspândi informaţiile. Apoi mai există multe site-uri ce primesc articole gratuit, pentru a vă face opinia cunoscută. Sau ce ar fi să creaţi o listă de e-mail sau un grup de socializare? Sau puteţi face o prezentare powerpoint familiei sau prietenilor. Vă puteți gândi şi la alte modalităţi?
Aceasta ar fi o trecere în revistă a modalităţilor şi sugestiilor despre cum îi puteţi trezi pe alţii.
Articol preluat de aici.
1,387 total views, 0 views today
Fii primul care comentează despre "Acum că v-aţi trezit, cum îi treziţi și pe alţii?"