Cunoscut ca un om slobod la gură, care spune ce gândește fără să își pună prea mult problema curtoaziei și a principiilor așa-zisei „politici corecte” (pe care o și consideră o mare nenorocire pentru SUA), noul președinte american a făcut în luna septembrie o declarație care le-a stat în gât nemților și francezilor, într-o vreme în care șansele lui de a câștiga erau considerate mici.

Un adversar declarat al politicii ușilor deschise în fața imigranților musulmani, Trump spunea foarte supărat acum două luni, criticând politica Germaniei și a Franței, următoarele: „Este un dezastru. Este un dezastru total, în frunte cu migrația care distruge Europa. Uitați-vă la Merkel, la ce s-a întâmplat cu ea în alegeri, este incredibil. Germania este un dezastru acum. Franța este un dezastru. Și când te uiți la rezultatele alegerilor, sunt atât rele. Oamenii vor spune oh, va fi bine. Dar nu cred că va fi bine.”

Dacă în urmă cu două luni declarația lui putea fi trecută cu vederea, ea capătă astăzi o altă consistență. Pentru că dacă până acum, la nivel oficial, SUA, prin Obama, Hillary Clinton și păpușarul George Soros (consilierul lui Obama), susținea politica dementă prin care Angela Merkel și Francois Hollande lucrau la Planul Kalergi de metisare a populației europene prin colonizarea arabă a Europei, demersul globaliștilor care doreau acest amestec rasial menit să atomizeze identitățile etnice ale națiunilor europene este acum sub semnul întrebării.

Cel mai probabil partidele patriotice, naționaliste din Europa (calificate ca extremiste de birocrații din UE) vor prinde aripi, având în politica celui mai puternic stat al lumii un model pe care liderii UE se vor feri să îl numească extremist.

Iată că alegerea lui Donald Trump strică alte jocuri antinaționale pe bătrânul continent, după ce britanicii au dat un pumn în nasul politicii UE prin Brexitul pe care l-au operat.

În acest context, reacțiile pline de nemulțumire ale liderilor Germaniei și Franței anunță tensiuni viitoare care le vor da palpitații islamizatorilor șefi ai Europei – Germania și Franța.

Dacă evreul Hollande, președintele Franței, spunea în iunie (2016) că alegerea lui Trump ar putea fi periculoasă și ar complica relațiile SUA‒UE, după alegerea lui a declarat că trăim într-o perioadă de incertitudine…

În acelaşi timp, oficialii germani și-au arătat pe față ostilitatea față de noul președinte american.

Norbert Roettgen, un apropiat al lui Merkel: „Realizăm că nu ştim ce va face acest preşedinte american, dacă vocea furiei va deveni cea mai puternică persoană din lume. Geopolitic, ne aflăm într-o situaţie foarte nesigură.”

Ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen: „Cred că Trump ştie că acest lucru nu a fost un vot pentru el, ci mai degrabă împotriva Washingtonului, împotriva elitelor”.

Doar că, având o popularitate tot mai mică în Germania și Franța, islamizatorii Europei se duc în mod abrupt către finalul dezastruoasei lor cariere politice, pentru că nu vor mai putea conta pe SUA ca să continue politica ușilor deschise la maxim pentru intrarea musulmanilor în Europa. Ceea ce este un câștig pentru europeni.

În concluzie, indiferent cât de demonizat a fost și este Donald Trump, indiferent de excesele lui teatrale din discursuri, efectul alegerii acestuia ca președinte al SUA asupra intereselor noastre nu va fi nici pe departe atât de rău pe cât ne spun agenții Noii Ordini Mondiale din România sau de aiurea, ăia care și-o doreau pe Hillary Clinton mama mondială a multiculturalismului fără limite…

„Bomba” a explodat: Serviciile secrete din România întorc armele

După ce Serviciile de la noi au stat cu ochii pe „bomba” din America, așteptând o „minune” pentru a putea astfel aborda o nouă strategie privind conceptul de siguranță națională, victoria lui Donald Trump înseamnă și întoarcerea armelor de către serviciile secrete românești: „Lucru care, cu o foarte mare probabilitate, se va vedea doar peste o lună, la alegerile parlamentare și formarea noului guvern”, notează Cătălin Tache, în ziarul Național.

„Pentru că, deşi puţini iniţiaţi ai sistemului o cunosc, serviciile s-au pus întotdeauna la adăpost, cel puţin din punct de vedere al derulării activităţii profesionale, prin înaintarea unor rapoarte către factorii decidenţi.

Inclusiv în unele dintre cele mai sensibile «vulnerabilităţi», cum ar fi intervenţia tot mai brutală a diplomaţilor străini în administraţia românească sau, mai ales, «marea criminalitate economico-financiară» practicată, în bună măsură, cam de toate multinaţionalele care au găsit un stat românesc slab şi au profitat din plin de el.

Lucru dovedit şi de faptul că, pentru a da un singur exemplu, «repatrierea» profiturilor uriaşe obţinute în ţara noastră au ţinut în viaţă filialele occidentale ale unor lanţuri celebre de hipermarket-uri. De asemenea, în cazul unor multinaţionale au existat chiar planuri bine puse la punct de organizare a unor controale tematice bazate pe rapoartele structurilor de informaţii, care ar fi făcut ravagii printre marile corporaţii.

Numai că, stranie coincidenţă, ori şefii care trebuiau să organizeze aceste controale au «picat» cu doar câteva zile înainte, ori nu s-a primit acceptul politic pentru a se merge până la capăt. Iar aproape de fiecare dată, singura explicaţie a fost că ar fi «deranj mare» pe la nu ştiu ce ambasadă… Numai că aceste rapoarte există! Şi ele cu siguranţă vor fi scoase, mai ales dacă conducătorii operativi ai serviciilor aleg de această dată să joace cartea reobţinerii independenţei în faţa «partenerilor strategici».”

De asemenea, jurnalistul spune că zilele ambasadorului Hans Klemm în România sunt numărate.

„Odată cu schimbarea la faţă a administraţiei de la Washington, deja se poate spune că a început să «ticăie» ceasul pentru un ambasador care, în ultima vreme, a reuşit să creeze cel puţin rumoare prin nişte luări de poziţie mai pretabile pentru un «baron» pesedist sau liberal, decât pentru reprezentantul singurului nostru partener strategic”, continuă Cătălin Tache.

Rezultatul alegerilor din SUA nu le-a „picat deloc bine nici «bruxellezilor» tehnocrați, care erau deja pe valul societății civile, pregătindu-se pentru încă patru ani la Palatul Victoria”, susține jurnalistul.

„Deja câţiva dintre miniştrii detaşaţi de la Bruxelles au început să se confeseze apropiaţilor că, oricum, imediat după alegeri ei se întorc la locurile lor stabile de muncă de la Comisia Europeană. Oricum, indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare, este de aşteptat ca serviciile româneşti să se repoziţioneze şi să încerce, odată cu eliminarea «balastului» considerat de prisos, prin formula elegantă a pensionării de onoare. Totul este însă să nu cadă din lacul american în puţul FSB-ului rusesc…”, conchide jurnalistul.

Un articol excelent şi pertinent despre alegerile din SUA!

Prin alegerea lui Donald Trump aşa-zişii „iluminaţi” au primit o mare lovitură. Nu este exclus ca ei să plănuiască asasinarea lui Donald Trump aşa cum au făcut anterior şi cu preşedintele John Kennedy.

Rezultatul recentelor alegeri (8 noiembrie 2016) din Statele Unite a redeschis o rană veche a „intelighenţiei”: votul popular ignoră preţiozităţile analiştilor, experţilor, oamenilor de cultură şi media şi are o logică proprie, scrie, pe Ziare.com, Petrișor Gabriel Peiu în editorialul intitulat: Revolta populaţiei împotriva „analiştilor”. Să ne minţim în continuare?

Frustrarea nedisimulată a populaţiei din studiourile de televiziune se revarsă nemilos asupra „prostimii” care, ignorând vocea raţiunii, votează după reguli contrare celor oficiale şi/sau oficioase.

Ba mai mult, rezultatul alegerilor triple (președinte-Senat-Camera Reprezentanţilor) a surprins România micului ecran într-o ipostază comică: deşi toţi romanii cu slujbe plătite formal sau informal de instituţiile statului se considera pro-atlantisti şi pro-americani, deşi toţi se consideră nişte iniţiaţi în subtilităţile politicii şi vieţii cotidiene americane, cam toţi s-au dovedit şi nepricepuţi şi rău-intenţionaţi şi s-au cam făcut de râs vituperând necontrolat împotriva realităţii.

Americanii au votat cum au crezut ei de cuviinţă, în dispreţul analizelor fine, a elocvenţei de studio şi a direcţiilor euro-optimiste ale clasei vorbitoare de la Bucureşti, indicând o dată în plus boala de care suferă elita cvasipolitică de la Bucureşti: superficialitatea, faptul că se mărgineşte să comenteze comentariile de la televiziunile americane.

Ca persoane, toţi analiştii şi experţii în americanologie, NATO-logie, securitate globală şi alte afaceri mondiale sunt nişte tipi bine, dotaţi generos de natură cu inteligenţă, cultură şi chiar farmec personal, mai ales oratoric. Toţi sunt buni vorbitori de engleză, toţi au călătorit destul de mult în spaţiul american, toţi se fălesc cu prezenţa la petrecerile de 4 iulie date de ambasada SUA, toţi păzesc cu sfinţenie spaţiul public să nu fie cumva infestat de vreun semn de întrebare, toţi vorbesc în sentinţe euro-atlantiste.

Toţi aceşti oameni de bine, cu cravate asortate corect cu pantofii şi cu şosetele, deţin sau au deţinut funcţii politice importante în stat, toţi au mai multe sau mai puţine grade şi cam toţi au în proprietate câte o fundaţie sau un ONG, hrănite discret din banii publici, toţi respectă cu stricteţe liniile oficiale şi se citează complice unul pe altul. Hilar este că unii ajung miniştri sau sfătuitori de miniştri.

Numai că, stând de dimineaţă până seara prin platourile de televiziune, nu prea mai citesc, deşi toţi au scris mai mult decât au citit. Niciunul nu mai are timp de activităţi oneste intelectual cum ar fi cititul, comparatul, înţelesul şi mai ales niciunul nu mai are nicio îndoială despre nimic.

Dată fiind această realitate, dimineaţa de 9 noiembrie 2016 ne-a surprins, pe de o parte, cu un vivace premier maghiar Orban Viktor Mihaly felicitându-l zgomotos pe proaspătul preşedinte Trump şi părând oarecum vizionar, iar pe de altă parte, cu televiziunile româneşti pline ochi de analisto-experți care certau prostimea rurală americană care nu a înţeles mesajele moderne, liberale şi high-tech ale părerologilor de pe Dâmboviţa.

De un grotesc absolut era un realizator de emisiuni cu diplomaţi care îi certa pe săracii americani că au votat gândindu-se doar la ei nu şi la vajnicii lor parteneri din flancul sudic. Adică americanii sunt vinovaţi că votează aşa cum le convine lor, nu cum ne convine nouă.

Ar trebui observat şi faptul trist că întreaga administraţie de la Bucureşti se pare că a fost cumva antrenată de americanologii TV pentru că au mizat fără nicio reţinere pe cartea dnei Clinton, ceea ce a produs o semi-paralizie politică pe la Cotroceni şi Palatul Victoriei. Dar nu ne facem griji pentru politicienii noştri, ei sunt foarte adaptabili şi se pare că linguşeala este a doua lor natură: vor schimba doamna cu domnul şi vor merge senini înainte fără teamă de inadecvare.

Oricum, realist vorbind, nici nu se va petrece vreo mare schimbare în atitudinea Washington-ului (asta îi va produce o mare dezamăgire şi dezumflare şi domnului Orban, de altfel).

Ce este cu adevărat supărător în toată acesta poveste? În primul rând faptul că nimeni nu a evaluat realitatea cotidiană americană precum şi cifrele seci asociate acestor alegeri. În al doilea rând, faptul că perpetuam o neînţelegere majoră privind fondul relaţiilor româno-americane.
Dar să le luăm pe rând, astăzi să vorbim numai despre America.

1. Ce spun acum cifrele despre America?

a) Economia a crescut cu 15% după opt ani de administraţie Obama, semnificativ mai puţin decât după opt ani cu G.W. Bush, de două ori mai puţin decât în mandatele de opt ani ale lui Ronald Reagan şi de două ori şi jumătate mai puţin decât performanta administraţiei Clinton (+35%);

b) Numărul de noi angajaţi în economie a crescut la fel de modest (7%) mai ales comparând cu spectaculoasele creşteri din perioada Clinton (21%) sau Reagan (17%);
c) Numărul de americani care şi-au pierdut slujbele este cel mai mare din 2000 încoace (până atunci acest indicator era aproape inexistent);
d) Creşterea de salariu este modestă în America administraţiei Obama, a patra ca mărime după cele din perioadele Clinton, Reagan şi G.W. Bush;
e) Procentajul americanilor care deţin o locuinţă a scăzut la niveluri comparabile cu cele din perioada Carter, iar numărul de maşini nou achiziţionate a urcat doar cu 20%;
f) Profiturile companiilor au urcat în mandatele Obama cu 62% ceea ce reprezintă un record faţă de numai 25% în mandatele Reagan, 36% în mandatele G.W. Bush şi 47% în mandatele Clinton;
g) Indicii bursieri, în primul rând S&P 500, au urcat cam cu 100% în timpul administraţiei Obama, sub nivelul (150%) atins în timpul administraţiei Clinton, dar incomparabil mai mult decât creşterea cu 50% din timpul administraţiei Reagan sau scăderea de aproape 50% din timpul administraţiei G.W. Bush;
h) creşterea preţurilor de consum depăşeşte 12%, iar cea a salariului real este cu puţin peste 3% pe ultimii opt ani;
i) datoria publică a urcat cu peste 100% (s-a dublat) în ultimii opt ani.

Toate aceste considerente indică o restrângere a categoriei majoritare din societatea americană, clasa medie, fenomen îndeosebi frustrant şi care afectează cea mai mare parte a alegătorilor astfel:
– dacă vom considera clasa medie ca fiind formată din gospodăriile cu un venit anual de la 67% la 200% din cel mediu, ea a devenit minoritară în SUA în timpul mandatului Obama (astăzi 120 milioane de adulţi fac parte din clasa medie, iar alţi 122 milioane nu se regăsesc aici);
– dacă vom considera clasa medie pe aceia cu un venit între 50.000 USD/anual şi 200.000 USD/anual, numărul acestora s-a diminuat cam cu 10% în timpul administraţiei Obama, ajungând astăzi la un procentaj de sub două treimi din cetăţeni.

Dacă asociem restrângerea clasei de mijloc cu creşterea atât a segmentului celor cu venituri mici, cât şi al celor cu venituri foarte mari, vom observa că s-a redus coeziunea internă a societăţii americane, ceea ce marchează definitiv mandatele Obama. Această slăbire a omogenităţii americane este ilustrată şi de creşterea alertă a zonelor „scumpe” ale Americii (California, New York, Miami) în paralel cu prăbuşirea unor regiuni altădată prospere (Detroit, Cleveland).

2. Ce spun cifrele despre distribuţia voturilor pentru noul preşedinte?

a) 52% dintre cei sub 45 ani au votat cu Clinton şi 40% dintre ei cu Trump; 53% dintre cei peste 45 ani au votat cu Trump şi 44% cu Clinton. Să amintim aici că procentajul de tineri printre cei din marile aglomerări urbane sau printre cei de altă rasă decât cea albă este aproape dublu decât la cei din zonele suburbane sau la cei de rasă albă;

b) 58% dintre albi (70% dintre votanţi) au votat cu Trump şi 37% cu Clinton; 89% dintre negri (11% dintre votanţi) au votat cu Clinton şi doar 8% cu Trump; la hispanici (11% dintre votanţi) şi asiatici (4% dintre votanţi) procentajele sunt de 65% şi 29% pentru Clinton respectiv Trump;

c) Cea mai interesantă distincţie este după nivelul de studii: global, 52% dintre absolvenţii de colegiu au votat cu Clinton şi doar 43% cu Trump. Dar dintre albii absolvenţi de colegiu, 49% au votat cu Trump şi numai 45% cu Clinton, pe când dintre cei de altă rasă 71% au votat cu Clinton şi numai 23% cu Trump. Din nou putem observa o concentrare mare a celor de altă rasă decât cea albă cu studii superioare în marile aglomerări urbane!

d) Cum s-a votat în funcţie de venitul anual? 17% dintre votanţi câştigă sub 30.000 USD/an şi au votat 53% pentru Clinton şi 41% pentru Trump; 19% câştigă între 30 şi 50.000 USD/an şi au votat 51% pentru Clinton şi 42% pentru Trump; 31% dintre americani câştigă între 50 şi 100.000 USD/an şi au votat 50% cu Trump şi doar 46% cu Clinton; 24% dintre votanţi câştigă între 100 şi 200.000 USD/an şi au votat 48% cu Trump şi 47% cu Clinton; dintre cei 4% care câştigă între 200 şi 250.000 USD/an 49% au votat cu Trump şi 48% cu Clinton iar dintre cei mai bogaţi 6% americani, care câştigă peste 250.000 USD/an, 48% au votat cu Trump şi 46% cu Clinton;

e) În mod previzibil, 53% dintre cei căsătoriţi (58% dintre votanţi) au votat cu Trump şi doar 43% cu Clinton, în vreme ce dintre necăsătoriţi 55% au votat pentru Clinton şi doar 38% pentru Trump;

f) Religia? 27% dintre votanţi sunt protestanţi şi au votat 60%, 37% în favoarea lui Trump; 23% sunt catolici şi au votat 52%, 45% tot pentru Trump; alţi 24% sunt creştini de alte confesiuni (inclusiv ortodocşi) şi au votat 55%, 43% în favoarea lui Trump; cei 15% atei au votat 68%, 26% pentru Clinton; cei 3% evrei au votat 71%, 24% pentru Clinton; cei de altă religie (7%) au votat 58%, pentru Clinton 33% iar pentru cei 1% musulmani nu s-au publicat datele sondajelor;

g) 91% dintre votanţi s-au născut cetăţeni americani şi au votat 50% cu Trump şi 45% cu Clinton, iar dintre cei 9% care au dobândit cetăţenia mai târziu, 64% au votat cu Clinton şi doar 34% cu Trump;

h) În fine, cea mai interesantă distincţie este în funcţie de reşedinţă: jumătate dintre votanţi (49%) locuiesc în suburbii şi au votat 50% cu Trump şi 45% cu Clinton, cei 34% din zonele urbane au votat 59%, 35% pentru Clinton, iar cei 17% din zonele rurale au votat 62%, 34% în favoarea lui Trump.

Aceste cifre demolează punct cu punct cam toate minciunile gogonate ale comentatorilor din studiourile de televiziune:

– Contrar studiourilor TV, absolvenţii de colegiu (intelighenţia) nu au votat majoritar pentru Clinton, ci absolvenţii de colegiu alţii decât albii au votat majoritar pentru Clinton, în vreme ce absolvenţii de colegiu albi au votat majoritar pentru Trump;
– Cei care câştigă mai mult (adică clasa medie şi cea bogată) au votat cu Trump în majoritate, în pofida posturilor TV care cred că pe Trump l-au votat săracii asistaţi social;
– Tot împotriva predicilor TV, clasa medie din suburbii (motorul Americii) a votat majoritar cu Trump;
– Un fapt ocultat de televiziuni este că cei 70% dintre votanţii care se declară creştini au votat majoritar în favoarea lui Trump.

Iată, deci, că uneori studiul cifrelor poate aduce o lumină uşor diferită asupra celor petrecute pe 8 noiembrie în America.

În plus, toată ziua de 9 noiembrie, bocitoarele telegenice au deplâns prăbuşirea burselor din toată lumea (la fel ca în lunea post-Brexit) pentru că la sfârşitul zilei bursiere toate marile pieţe de capital să închidă „pe verde”, inclusiv Dow Jones sau S&P 500, iar indicii futures de pe 10 noiembrie să fie tot verzi!

Faptul că cei dedaţi hărniciei TV omit să se mai şi informeze îl mai pot înţelege, dar ceea ce nu pot nicicum înţelege este ipocrizia fără de margini a corului de vestale ale cultului anticorupţiei care cer pedepsirea fără milă a celor cu conflicte de interese în România (şi corect cer această pedepsire), dar care omit vinovat să comenteze la fel de intransigent primirea de către Fundaţia Clinton a unei donaţii de 1 milion USD în 2011 de la Fondul Suveran al Statului Qatar (fond suspectat şi de finanţarea Statului Islamic, de altfel) şi nedeclararea publică a acestei donaţii de către Secretarul de Stat Clinton de atunci!

Păi cam ce ar zice americanologii noştri dacă soţia ministrului Lazăr Comănescu ar primi, printr-un ONG, 1 milion USD de la Casa de Pensii de la Tiraspol?

Petrişor Gabriel Peiu este doctor al Universităţii Politehnica din Bucureşti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) şi al premierului Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) şi vicepreşedinte al Agenţiei pentru Investiţii Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundaţiei Universitare a Marii Negre (FUMN).

Profesorul american care a prezis că Trump va câştiga alegerile face acum un nou anunţ: Trump va fi demis chiar de către republicani

Profesorul Allan Lichtman a fost printre foarte puţinii specialişti care au ştiut încă dinainte de alegeri ca Donald Trump va câştiga alegerile prezidenţiale. El mai anunţa că noul preşedinte nu va avea o viaţă lungă la Casa Albă.

Lichtman afirmă că Trump va fi demis chiar de către republicanii din Congres, care îi sunt colegi de partid. Republicanii ar prefera ca în locul lui Trump să fie preşedinte Mike Pence, cel care va ocupa postul de vicepreşedinte după validarea lui Trump.

„Voi face încă o previziune. Aceasta nu este bazată pe un sistem de calcul, ci doar pe intuiţie şi instinct. Ei nu îl vor pe Trump ca preşedinte pentru că nu îl pot controla. El este imprevizibil. Ei l-ar prefera pe Pence, care este un republican controlabil, ce nu depăşeşte linia, un conservator. Şi sunt destul de sigur că Trump va face ceva care să ofere motive pentru a-l demite, cum ar fi să pună în pericol securitatea naţională”, a declarat profesorul, citat de Washington Post.

Allan Lichtman este un profesor emerit de istorie la Universitatea Americană, care a elaborat în urmă cu mai bine de 30 de ani 13 criterii prin care a reuşit, de fiecare dată, să prezică cine va câştiga cursa pentru Casa Albă.
A făcut-o prima dată în 1984 şi nu a dat greş nici anul acesta.

Metoda profesorului a fost elaborată în 1981 împreună cu un specialist rus în matematică şi geofizică, Vladimir Keilis-Borok, considerat cel mai bun expert mondial în prezicerea cutremurelor. Algoritmul nu se bazează pe sondaje, statistici demografice sau opinii politice, ci foloseşte un set de aserţiuni de tip adevărat/fals, pe care l-a denumit „Chei către Casa Albă”.

Articol preluat de aici.

1,274 total views, 0 views today