BNR a păgubit statul român cu miliarde pentru a salva băncile

Recomandă prietenilor:

Băncile din România au fraudat sau au ajutat la fraudarea populaţiei şi a firmelor, sub atenta supraveghere a Băncii Naţionale, acuză economistul Lucian Isar.

Una din temele predilecte ale retoricii BNR este aceea că, deşi a ratat propriul obiectiv în 11 din ultimii 12 ani, a gestionat sistemul de stat fără ajutor de la statul român, însă acest lucru este fals, atrage atenţia economistul Lucian Isar, într-un articol publicat pe site-ul personal.

Sistemul bancar a fost susţinut ascunzând pierderile reale cu ştirea BNR şi cedarea de avuţie din partea statului român. Băncile ce operează în România au fraudat sau au ajutat la fraudarea populaţiei şi a firmelor, sub atenta supraveghere a BNR. Găurile au fost acoperite prin mai multe canale. Unul dintre cele mai transparente a fost cel al titlurilor de stat.

Toată lumea realizează acum, după 8 ani, că politica monetară şi de credit a generat, declanşat şi agravat criza din România. Cursul de schimb la 3,1, creditare în valută cu mesaje de leu tare, dobânzi la lei extrem de ridicate inclusiv când toate celelalte bănci centrale coborau dobânzile”, a declarat fostul ministru.

2016090901bPotrivit economistului, ascunderea pierderii băncilor de către statul român nu e nouă. În cazul Bancorex, pierderea a fost acoperită de toţi românii care făceau plinul de benzină, timp de 10 ani.

Injectarea de bani în sistemul bancar prin canalul titlurilor a fost orchestrată de BNR şi achitată de populaţie şi firme prin taxe şi impozite. BNR a ţinut dobânzile sus în piaţă inclusiv după declararea oficială a crizei în România. Acest «mic» amănunt a afectat negativ economia reală dar a permis finanţarea datoriei publice la dobânzi ridicate, de care au profitat băncile.

Cea mai mare deţinere de titluri o au băncile comerciale iar ca şi proxy după ajustarea cu dimensiunea bilanţului, cele cu probleme. Mai pe şleau, cu cât mai problematică banca cu atât mai multe titluri în bilanţ (proporţional). Băncile nu pot cumpăra titluri în sume foarte mari la o singură emisiune. Prin urmare au avut nevoie ca BNR să ţină dobânzile ridicate ani la rând”, a explicat Lucian Isar.

Pentru a arăta proporțiile banilor pierduţi de bugetul statului doar pentru că BNR a ţinut dobânzile sus pentru a ajuta băncile să acopere pierderile, Lucian Isar prezintă următorul calcul:
– dobânzile au coborât de la aprox 9% la 2,75% la perioade de 5 ani;
– să admitem pentru simplificare, diminuând pierderea înregistrată de stat, că descreşterea lentă a dobânzilor cu care se împrumută statul român în moneda naţională a fost de doar 5%;
– datoria în moneda naţională în această perioadă, deţinută de bănci, a fost mult peste 10 miliarde de euro echivalent;
– să admitem pentru simplificare, diminuând pierderea înregistrată de stat, că suma împrumutată de stat în monedă naţională în această perioadă a fost de doar 10 miliarde de euro;
– durata modificată a unui instrument cu maturitatea la 5 ani este în jurul a 4,3 ani;
– să admitem pentru simplificare, diminuând pierderea înregistrată de stat, că statul s-a împrumutat cu această durată medie de 4,3 ani în această perioadă.

Rezultă o pierdere netă pentru statul român (la prima aproximare) de nici mai mult nici mai puţin de 2,15 miliarde de euro, adică aproximativ 1,4% din PIB-ul României spart de BNR pentru a ascunde pierderile băncilor.

Cetăţenii au plătit taxe şi acestea s-au dus pe plata costului suplimentar al finanţării doar pentru că BNR nu a coborât dobânzile cum era necesar. Pierderile înregistrate de economia reală depăşesc în această perioadă 20% din PIB”, a concluzionat Lucian Isar.

Într-un alt articol publicat pe site-ul personal, al doilea pe această temă, economistul Lucian Isar aduce noi informații: „Unul dintre canalele prin care au fost ajutate major băncile, sub radarul opiniei publice, a fost prin garanţiile de tip prima casă. Până la sfârşitul anului 2016 garanţiile de tip prima casă depăşesc 17 miliarde de lei”.

Potrivit economistului, aceste garanţii au permis încasarea de către bănci a unor dobânzi şi comisioane superioare comparativ cu clasa de risc a pachetului de credit finanţat (credit cu garanţie imobiliară plus garanţia statului).

Aceste garanţii au evoluat de la sută la sută din valoarea creditului la cincizeci la sută din valoarea creditului. Diferenţa dintre cât era preţul creditului pentru clasa de risc respectivă şi cât a fost perceput clienţilor reprezintă cadoul făcut de statul român băncilor.

Suplimentar, aceste garanţii au permis utilizarea scăzută a capitalului băncilor. La costul ultimilor ani ai capitalului în sistemul bancar, măsura a permis economii majore pentru bănci şi la acest capitol. Subvenţionarea activităţii băncilor nu a fost făcută fără beneficii personale”, a explicat Lucian Isar.

Fostul ministru consideră că reforma sistemului financiar din România este necesară pentru a intra într-o nouă etapă de dezvoltare economică.

NOTĂ: text preluat de la această adresă

1,721 total views, 0 views today

Print Friendly, PDF & Email
Majoritatea cititorilor au spus că articolul este Extraordinar.
Ce părere ai despre articol?
  • Extraordinar 
  • Interesant 
  • Eronat 
  • Util 
  • Plictisitor 

Recomandă prietenilor:

Fii primul care comentează despre "BNR a păgubit statul român cu miliarde pentru a salva băncile"

Comentează, te rog

Copyrighted Image

BNR a păgubit statul român cu miliarde pentru a salva băncile…

de Florentin Udrescu durată: 4 min
0
Free Web Hosting