Gregg Prescott, de la in5d, anunță că au început arestările în masă preconizate de mai mult timp. Este vorba despre cei care sunt responsabili cu manipularea financiară la nivel global, cu menținerea în sărăcie a majoritătii oamenilor și cei care, prin acțiunile lor, au planificat și coordonat uluitoare crime la scară planetară.
Autorul menționează că această informație a primit-o din două surse, independente, care arată că au început să fie puse în executare mandate de arestare pe numele unor membri ai așa-zisei Elite planetare (Illuminati), ai așa-zisului Guvern Mondial (ce acționează din umbră), și ai unor indivizi care au coordonat crime inimaginabile.
În data de 29 decembrie 2016, Kent Dunn (autor al unui video-blog) a afirmat într-o discuție înregistrată video cu Gary Larrabee că urmează să înceapă foarte curând arestări în masă ale așa-zisei Mafii Elitiste (Dunn folosește cuvântul cabală – cu sensul de elită ocultă restrânsă).
Conform cu cele declarate de Dunn, “După 1 ianuarie 2017, guvernul SUA are la dispoziție 15.000 de mandate de arestare care vor fi puse în executare cu ajutorul a 30.000 de agenți FBI, iar destinatarii sunt cei care fac parte din așa-zisa cabală elitistă și asociații lor.”
Apoi, pe 1 ianuarie 2017, Dunn a confirmat că arestările amintite anterior au început “La ora 4:08 în această dimineață am primit un SMS de la unul din contactele mele – este vorba de o persoană de încredere care îi furnizează lui Dunn informații din interiorul structurilor oculte de putere (nota AIM). Arestările anunțate au început.”
Aceste informații sunt confirmate de Benjamin Fulford care, în data de 2 ianuarie 2017, scrie un mesaj asemănător: “În 2017, anul Cocoșului (conform zodiacului chinezesc – nota AIM), găinile lor se vor întoarce acasă să rodească. Acesta va fi anul arestărilor în masă, al proceselor penale de crime de război, și al schimbărilor de guverne. … În SUA, arestarea a peste 15.000 de mafioți khazari a început deja pe 1 ianuarie 2017, și este efectuată de FBI, spun surse din Pentagon.”
Benjamin Fulford:
“Ceea ce semeni, aceea culegi” este mai adevărat ca niciodată în anul 2016 (care a trecut) pentru că această mafie khazară a fost ajunsă din urmă de lunga listă de crime împotriva umanității pe care le-a săvârșit în decursul timpului. În acest an am văzut ăndepărtarea de la putere și/sau din această lume a mai multor mafioți khazari de top, inclusiv cei din clanul Rockefeller, cei din familia Bush, cei din familia Clinton, și unii dintre cei mai influenți manipulatori planetari ca George Soros și Barack Obama. Am mai văzut în acest an o revoltă în lumea anglo-saxonă care a condus la sfârșitul regimurilor controlate de mafia khazară, în Regatul Unit (Brexit) și SUA (alegerea guvernului militar condus de Donald Trump). Acum, în 2017, anul Cocoșului, găinile lor se vor întoarce acasă să rodească. Acesta va fi anul arestărilor în masă, al proceselor penale de crime de război, și al schimbărilor de guverne. … În SUA, arestarea a peste 15.000 de mafioți khazari a început deja pe 1 ianuarie 2017, și este efectuată de FBI, spun surse din Pentagon. Cei care se fac vinovați de măcelul din 11 septembrie, de invazia ilegală a Irakului, de uriașul val de tsunami de la Fukushima și de atacurile teroriste nucleare din Japonia și alte crime împotriva umanității sunt în prezent încătușați, și vor fi anunțuri publice în mass-media despre toate acestea, promit sursele din Societatea Dragonului Alb. Bazele subterane din Nevada, Denver, Noua Zeelandă, dar și baza militarăfolosită pentru fabricarea clonelor umane din subsolurile Camp David au fost toate distruse, iar mai multe baze din Australia, San Diego, Hawaii și Arkansas este posibil să urmeze același tratament, afirmă surse din Pentagon. “Dacă mafioții cabalei khazare caută să scape fugind în Noua Zeelandă, Congo, Brazilia, sau Paraguay, atunci vor exista acțiuni dinamice pentru a-i opri”, promit sursele citate.
Totuși, nu este menționat cine se află printre cei 15.000 de criminali ce sunt arestați, dar speculații există și afirmă că este posibil să găsim nume celebre de politicieni, conducători mondiali, mari bancheri, si oricine care a făptuit împotriva celor mai bune interese ale umanității.
Până la această dată nu s-a menționat nici un nume de persoană care ar fi fost arestată în această campanie.
Totuși, așa cum observă Justin Deschamps, nimeni nu poate confirma concret afirmațiile celor doi cunoscuți cercetători. După cum notează și Prescott, sursele menționate nu au furnizat nici o dovadă care să susțină afirmațiile despre arestări. Prin urmare, este recomandat să interpretați aceste informații dintr-o perspectivă de incertitudine și căutați să descoperiți confirmări obiective ale afirmațiilor. Astfel de afirmații subiective necesită dovezi obiective pentru a fi confirmate. Speculând subiectiv pe marginea unor astfel de teme, nu adăugați nici un fel de credibilitate sau validitate, deși pot apare în acest fel căi noi de cercetare în vederea obținerii unor verificări obiective.
2,037 total views, 0 views today
De interes / pe același subiect
-
Claritatea exprimarii - 10/10
10/10
-
Calitatea argumentelor - 9/10
9/10
-
Subiect interesant - 9/10
9/10
Fii primul care comentează despre "Au început arestările?"